Orchestra Titanic

de Hristo Boicev
Traducere: Livia Nistor

Distribuţia:

Claudiu Bleonţ

Mihai Constantin

Mihai Călin

Richard Bovnoczki

Tania Popa

Regia: Felix Alexa

Scenografia: Andrada Chiriac

Ilustrația muzicală: Felix Alexa,Cristina Giurgea

Lighting design: Felix Alexa, Andrada Chiriac

Concept video: Răzvan Pascu

Regia tehnică: Laurențiu Andronescu.

Preţuri bilete:

  • Preţ unic  – 65 lei

Sinopsis

Într-o gară dezafectată, patru marginali ai societății, patru personaje burlești așteaptă un tren care nu oprește niciodată. În acest sens, piesa ne trimite cu gândul la textul lui Beckett, Așteptându-l pe Godot. Dar, spre deosebire de acesta, aici avem de-a face cu apariția lui Harry și urcarea în tren. Însă, dincolo de această așteptare încheiată, o nouă așteptare începe. Încotro se vor îndrepta? Către ce tărâmuri? Poate spre o Europă a prosperității? Ori un Eden al fericirii eterne? Sau, de fapt, spre marele final? O întrebare dureroasă pe care o ridică Hristo Boicev, cel mai cunoscut și mai jucat dramaturg bulgar al zilelor noastre.

Aflat la a doua întâlnire cu dramaturgia lui Boicev (după Spitalul comunal de la Teatrul Metropolis), Felix Alexa creează un univers de un realism magic, potențat și de excelentul decor al Andradei Chiriac. Unii dintre cei mai cunoscuți actori ai Teatrului Național dau naștere unor nebuni tragici, dotați cu un acut simț al umorului. Un spectacol tragi-comic în care momentele muzicale răsună asemenea acordurilor intonate de orchestra de pe Titanic, în timp ce vaporul se scufundă. Și ce poate fi mai ironic și mai absurd decât să auzi, în ultimele clipe ale vieții, sonoritățile vibrante din Oda bucuriei?

© Copyright - Teatrul Sică Alexandrescu