Absint
de Martha Fertacz
Magda Fertacz (n. 1975) este dramaturg şi designer de interiore. A absolvit Şcoala Superioară de Comunicaţii şi Medii Sociale, precum şi Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii din Varşovia. Dintre piesele sale, amintim: Kurz (Praf, Studioul de Teatru al Teatrului Naţional din Varşovia, regia Anna Trojanowska, 2008), Trash Story (Teatrul Ateneum din Varşovia, regia Ewelina Pietrowiak, 2008), Białe Baloniki (Balonaşe albe, Teatrul Păpuşii şi Actorului „Pinokio” din Łódź, regia Agata Biziuk, 2010; Teatrul Współczesny (Contemporan) din Szczecin, regia Piotr Ratajczak, 2010). Textele sale au fost publicate în limbile rusă, bulgară, sârbă, maghiară, suedeză, germană, cehă, slovacă şi ebraică. Scrie, de asemenea, scenarii de filme. Este laureată a Premiului pentru Dramaturgie (Gdynia, 2008). Piesa Trash Story a obţinut o distincţie în cadrul Concursului de Montare a Piesei Poloneze Contemporane (Varşovia, 2009), iar piesei Praf i s-a acordat o distincţiei în cadrul Festivalului „Radom Odważny” (2005).
Piesa Absynt (Absint) a fost scrisă în cadrul Laboratorium Dramatu şi datată 2005. Textul a fost publicat în antologiile: Made in Poland (Polonia, 2006), Współczesny Dramat Polski (Drama Poloneză Contemporană, Israel, 2008), Nowa Polska Dramaturgia (Noua Dramaturgie Poloneză, Bulgaria, 2008), Psihoterapolitica – antologie de teatru polonez contemporan(România, Editura ART, 2011); a fost pus în scenă în 2007 la Teatrul Pozoriszta Lutaka (Teatrul de Păpuşi) din Mostar, în regia Tanjei Mileic-Orucevic, în 2008 la Teatrul Tmuna din Tel Aviv, în regia lui Maor Zagouri, în 2009 la Teatrul Observatorija din Riga, în regia lui Juris Jonelis).
Absint este un text care abordează o temă extrem de importantă (prin actualitatea şi acuitatea ei) dar, din păcate, marginalizată în discursul public românesc (şi includ aici şi discursul din spaţiul cultural) – felul în care noi, cei din Est, ne-am adaptat momentului istoric dat de căderea comunismului.
Cu alte cuvinte, ce se întâmplă cu cei născuţi şi pregătiţi să trăiască într-o anumită paradigmă socială când se trezesc într-o altă paradigmă socială în care reperele fundamentale se schimbă. Şi ce mutaţii se petrec în psihicul şi comportamentul omului apăsat, deopotrivă, de povara trecutului şi de incertitudinea prezentului.
Karolina, personajul central al textului şi familia ei sunt exponenţii a două generaţii surprinse în acest moment istoric. Conflictul dintre generaţii capătă, din cauza contextului social, noi cauze şi specificităţi care pun în lumină o realitate extrem de crudă la care, într-un fel sau altul, suntem parte şi în faţa căreia trebuie să avem opţiuni. Karolina optează pentru soluţia extremă.
Textul Magdei Fertacz, ca dealtfel şi spectacolul nostru, nu-şi propune să califice această soluţie, ci să scoată în evidenţă cauzele şi contextul care pot duce la o asemenea opţiune. Nu victimele trebuie judecate, ci călăii – fie ei oameni sau sisteme.
Claudiu Goga
Piesele Magdei Fertacz constituie fragmente ale maturizării poloneze în noua Polonie. De fapt, nici nu ştiu dacă în Polonia. Nu există în ele nimic din ce nu ar exista şi în alte state europene, poate cu excepţia unui singur lucru: comunismul a fost, într-un sens bizar, o epocă a imaturităţii, vremea asumării responsabilităţii pentru propriile fapte şi propria viaţă a dispărut într-un viitor incert. Nu aveai pentru ce lupta, nu exista o piaţă concurenţială, care să creeze presiuni. În faţa noilor reguli ale jocului, momentul intrării în maturitate a căpătat un contur concret şi dramatic. Prin vremurile de încercare nu te poţi strecura uşor. Ba chiar mai mult, ele se pot dovedi nespus de periculoase. Momentul existenţial al pătrunderii în maturitate, nu în cea biologică, ci în cea socială: chiar şi în urmă cu câţiva ani, pericolele pe care le presupunea acest moment ieşeau la iveală din situaţii patologice. Te pândeau drogurile, infracţionalitatea, care pătrundea în textele literare direct din cronicile criminale ale ziarelor. În textele Magdei Fertacz pândeşte cel mai grav dintre pericole, imposibil de ocolit: capcana existenţei, inexorabilă şi implacabilă. Textele acestea vorbesc cu propria lor voce, te poartă într-o călătorie intimă, uneori amăgesc şi se hrănesc cu empatia sau naivitatea noastră. Dar acesta este dreptul lor, totul numai şi numai pentru a ne orienta, mai devreme sau mai târziu, că nu mai există cale de întoarcere. Şi cred că nici cititorul, nici spectatorul textului dramatic nu se pot aştepta la nimic mai bun. Acum trebuie să ne gândim îndelung la ceea ce ne-a fost arătat.
Piotr Gruszczyński (Din prefaţa volumului Psihoterapolitica – antologie de teatru polonez contemporan, Editura ART, 2011)