La ieșirea din teatru după reprezentarea unei comedii noi

În mai toate cercetările mele teatrale, de până acum, care s-au concretizat în spectacole de teatru am pus sub lupă raportarea omului la societate din triplă perspectivă și felul în care exteriorul influențează individul: pe de o parte raportarea la exteriorul imediat – mai concret relațiile interumane apropiate (cu partenerii de viață sau chiar membrii familiei – vezi „God is a DJ”, de Falk Richter); exteriorul globalizat – relații mai puțin apropiate (cu accent pe grupuri de indivizi, categorii mai mult sau mai puțin defavorizate și modalitatea acestora de conviețuire la nivel macro – vezi „Hotel Europa”, de Goran Stefanovski) și nu în ultimul rând conflictul interior conținut. Această a treia perspectivă o consider una foarte importantă, fiind personală și cel mai adesea exprimată printr-un monolog reprezintă o mărturisire sinceră, un dialog cu tine însuți – unde nu există granițe și nici judecata imediată a celor din jur.

„La ieșirea din teatru după reprezentarea unei comedii noi” chestionează în ce măsură este influențată viața unui autor dramatic de părerile expuse de diferiți indivizi – de la oameni simplii care vin să vizioneze o nouă premieră, până la spectatori „aleși” din rândul oamenilor de cultură. Totodată, în plan secund, există și o oarecare reținere, o frică ascunsă – cea a penibilului – care de cele mai multe ori ne cenzurează părerea sinceră și ne determină să fim evazivi și să așteptăm o părere a unui spectator avizat.

de Andrei Raicu, regizorul spectacolului.